luni, 21 octombrie 2013

Dobândește-ți echilibrul!

1. Formulează-ți  în minte o imagine prin care să obții succesul.
2. Când îți vine în minte un gând negativ, gândește-te la ceva pozitiv pentru a anula gândul negativ.
3.Lasă-ți imaginația liberă, eliminând gândurile de teamă.
4.Fii tu însuți/însăți, nu încerca să fii altcineva, pentru că în acest caz s-ar putea să nu-ți placă rezultatul final.
5. Spune cuvintele acestea "dacă Dumnezeu e cu mine, cine este împotriva mea?" (Romani 8:31), de 10 ori pe zi.
6. Depășește-ți sentimentele de inferioritate și îndoielile, căutând adânc în interiorul tău, pentru a stabili care sunt cauzele acestora.
7.Spune în fiecare zi aceste vorbe : "Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește" (Filipeni 4:13), de multe ori pe zi, mai ales atunci când ești agitat, îngrijorat.
8. Ai credință în Dumnezeu, spunându-ți în fiecare moment din viață "Sunt în mâinile lui Dumnezeu ", "împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul meu." (Luca 17:21).
9. Primește cu liniște și calm tot ce ți se întâmplă în viață, pentru  că toate vin de la Dumnezeu, și cele bune și cele rele. Iar cele rele nu sunt altceva decât încercări la care nu supune Dumnezeu, să ne verifice credința în El. Trebuie să-ți spui "Doamne, ajută-mă să trec și peste asta" și mai mult spune-ți continuu "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul/păcătoasa."
10. Nu mai aspirați la viața perfectă, pentru că nu există și, veți fii nefericiți toată viața. Cineva spunea că "Viața este ca un EKG, altfel am fi morți" și mi-am dat seama câtă dreptate are persoana care a afirmat acest lucru. 
11.Bucura-ți-vă de lucrurile mărunte și veți avea parte de fericire. Nu vă mai ghidați de foloasele materiale, ca să nu suferiți. Și încă ceva, dacă dimineața te poți da jos din pat și poți  merge, fără să te doară ceva, ești cel mai norocos și cel mai bogat om de pe Planetă.  

miercuri, 17 iulie 2013

Mănăstirea Suzana

Într-o după amiază frumoasă de duminică ne-am hotărât să facem o plimbare către salina de la Slănic Prahova. Așa că am pornit către Slănic, umând DN 1A spre Cheia. Peisajul pe care l-am întâlnit în zonă este de o frumusețe copleșitoare. După ce am vizitat salina, care este o minune a naturii, ne-am continuat drumul spre Cheia și mai departe spre Brașov. În drum spre Cheia, urmărind Harta rutieră, am descoperit Mănăstirea Suzana. Ora la care am ajuns noi era destul de târzie, dar ceea ce am găsit acolo ne-a vrăjit complet. De cum intri pe poarta mănăstirii te întâmpină o liniște și o frumusețe amețitoare. Parcă Dumnezeu în nemărginita lui dragoste pentru oameni, a rupt o bucată din Rai și a adus-o la Suzana. Peisajul este, de asemenea magic. Dacă vrei să-ți găsești liniștea interioară, nu ai nevoie de tratamente sofisticate, du-te la această mănăstire și bucură-te de ceea ce a lăsat Dumnezeu acolo.
















  

Blogger news